Lugano – Elvetia


Lugano panoramic viewDacă aveți un mini sejur în Milano, după vizita principalelor obiective din oraș va sugeram sa explorați zonele mai mult sau mai puțin apropiate. 

Din Milano se poate vizita Lacul Como, Lacul Maggiore, Stațiunile Lugano și Paradisio, din Elvetia și se poate ajunge pana în  Bergamo, Verona sau Veneția.
Dacă deja ați vizitat Nordul Italiei și zona Lombardiei va sugeram cu căldură o excursie de o zi spre Elveția,  respectiv stațiunile Lugano și Paradisio,  statiuni situate în cantonul Timișoara,  canton unde se vorbește limba italiana.
Frumusețea stațiunilor aflate în apropierea lacului Lugano și a Munților Alpi este de nedescris!


Din Milano se ajunge ușor în Elveția cu ajutorul companiei feroviare Trenord.
În fiecare zi, din Milano, la interval de 40 de minute exista trenuri spre Elveția,  respectiv spre Lugano din gara Garibaldi Milano, la prețul de 14,5 euro/persoana/ sens.
Din Milano se merge cu trenul aproximativ 45 minute pana în gara Chiasso. Aceasta gara este punctul de frontiera cu Elveția,  astfel încât toată lumea coboară,  efectuează formalitățile vamale iar apoi se îmbarcare în trenul spre destinația finala, în cazul nostru Lugano. Din Chiasso pana în Lugano se mai fac aproximativ 30 de minute.
Lugano este o stațiune montana aflata în apropierea lacului cu același nume.
Stațiunea este una elvețiană prin definiție cu drumuri, străzi și plătește extrem de curate, cu magazine de firma și restaurante extravagante.


Din gara Lugano se poate ajunge în centrul stațiunii cu ajutorul autobuzelor locale sau pe jos, coborând câteva trepte abrupte și străbătând un mic parc pana la Bazilica San Lorenzo.
Centrul micului orășel Lugano este format din străduțe întortocheate pline de farmec și culoare. La tot pasul se găsesc magazine de suveniruri, cafenele și restaurante în care puteți sa va trageți răsuflarea la o cafea sau gustând ceva tradițional.
Faleza orașului Lugano se unește cu cea a stațiunii Paradiso, o  stațiune mai noua, formata dintr-o sumedenie de hoteluri noi destul  de cunoscute internațional.  Pe faleza, având o panorama impresionanta asupra lacului Lugano și a culmilor muntoase puteți merge din Lugano în Paradiso în aproximativ 25-30 minute. Plimbarea este frumoasa și oferă o sumedenie de imagini spectaculoase ce merita imortalizate de aparatele foto.

În Lugano se pot vizita: Basilica San Lorenzo, Biserica  Santa Maria degli Angioli, Biserica San Rocco, Palazzo Civica  ( Primăria ) și se poate urca cu funicularul spre culmile muntoase învecinate : Monte Bre ( 933 m) și Monte San Salvatore  ( 912 m).
Dacă preferați o plimbare relaxanta va recomandam Piaza Riforma un de găsiți cafenele, restaurante italiene de tip Trattoria sau pizzerii sau o plimbare în natura în Parco Civico unde se găsesc : Museo Civico di Belle Arti,  Pallazo dei Congressi Lugano și Museo Cantonale di storia naturale.
Un pic mai îndepărtat se găsește Monte Generoși  ( 1704 m ) ce oferă o panorama superba asupra lacurilor Lugano, Como, Maggiore dar și asupra Alpilor înzăpeziți.
Vizita în Lugano poate fi o alternativa plăcută și superba pentru o zi de vizita în care puteți descoperi un mic colțișor din Elvetia.

Scrie! Parerea ta conteaza! Iubim aprecierile iar critica este constructiva!